Povestea lui Tudor

"Tudor e baiatul care zambeste mereu. O singura privire e de ajuns si ii vei zambi si tu inapoi. Intotdeauna bucuros cand cineva venea in vizita, intotdeauna fericit cand mergeam pe la bunici sau pe la prieteni, Tudor nu parea sa aiba nimic in comun cu imaginea pe care mi-o formasem despre copiii autisti de prin filmele americane...", Cosmin Oprea, tatal lui Tudor, 3 ani, tulburare din spectrul autismului, Bucuresti

La varsta de 1 an, doar mama lui notase cu oarece ingrijorare primele semne, atunci cand a remarcat o diferenta fata de ceilalti copii cu care ieseau impreuna in parc. Daca un copil tipic obisnuia la acea varsta sa isi impartaseasca interesele, aratand parintilor cu degetul toate lucrurile interesante sau intreband din priviri "ce este?", Tudor era mai mereu preocupat de studierea pe cont propriu a vreunui lucru, total indiferent la prezenta celor din jurul sau.

Vizitele ocazionale la pediatru au fost suficiente insa pentru a sterge orice urma de ingrijorare: "baiatul e superb! Uite cum zambeste, e perfect sanatos!" Parintii recunosc ca se amuzau deseori - si uneori chiar se mandreau - cu lucrurile pe care le invatase Tudor. "Obisnuia sa ne ia de mana si sa ne duca la dulapul cu bunatati ori de cate ori vroia o napolitana: «hotul... a invatat unde tinem dulciurile!». Si stia sa fie categoric (sa tipe hotarat) daca nu ii respectam solicitarea...".

La un moment dat, era foarte interesat de calculator, incercand sa-si imite tatal, batand la tastatura, in timp ce jucariile stateau nefolosite intr-un colt al camerei. "Si chiar povesteam amuzat prietenilor: Ce ti-e si cu copiii din ziua de azi... Uite, Tudor a primit aseara un tanc cu baterii care merge prin camera, se da peste cap si se transforma intr-un robot care trage in toate partile scotand tot felul de zgomote. Ei bine, stii ce facea Tudor in timp ce eu ma minunam de tancul lui? Se juca cu un simplu bat, batand plictisit intr-un scaun, fara sa acorde macar o privire tancului. Incep sa cred ca jucariile din ziua de azi sunt facute mai mult pentru parinti, decat pentru copii - copiii apreciaza lucrurile simple".

Tudor a sarbatorit doi ani fara sa rosteasca niciun cuvant - si aparent, fara sa inteleaga nici un cuvant; nicio parte a corpului, niciun obiect din casa, nici macar "apa". Era insa foarte afectuos cu mama lui. "Ar fi fost in stare sa o tina in brate toata ziua si sa o mangaie pe par, insa nu arata nici cel mai mic semn de interes pentru orice activitate pe care am fi putut sa o facem impreuna - nici pentru cartile de copii, nici pentru jucarii - nici macar nu vroia sa ne uitam impreuna la desene animate.", povesteste tatal. "Pentru linistea noastra, un pediatru ne-a facut o trimitere catre neurolog. Si astfel, la 2 ani si 5 luni, Tudor a avut ocazia sa se joace 30 de minute cu ciocanelul neurologului, testand tot mobilierul de prin cabinet, neinteresat de incercarile neurologului de a-l striga si de a-l convinge sa ii arate cine e mama, cine e tata ... Neurologul s-a aratat foarte preocupat si le-a recomandat, mai degraba, un psiholog. A strecurat insa printre randuri suspiciunea de note autiste." Pentru parintii lui Tudor, a fost suficient pentru a se mobiliza, intelegand repede ca au o problema concreta si au ajuns, astfel, la psihologul de la care au primit confirmarea.

S-au oprit la terapia ABA pentru recuperare, pe care au inceput-o cu o echipa de 4 fete, care acum lucreaza, pe rand, cu Tudor cate 6 ore pe zi.

Dupa 9 luni, Tudor a facut progrese importante si este cu totul altul: ?tie sa recunoasca numele tuturor lucrurile din casa, mananca singur, cere la toaleta. A descoperit desenele animate pe care le indrageste foarte mult si care sunt folosite ca material didactic, astfel incat sa comenteze, pe marginea lor. Merge zilnic la gradinita insotit de una dintre terapeute si invata sa participe la jocurile colegilor.

"Foloseste insa, inca, un vocabular destul de restrans si vorbeste foarte distorsionat - de cele mai multe ori cei care nu il stiu foarte bine au nevoie de un «translator» pentru a-l intelege. Am strabatut un drum lung impreuna si drumul se intinde si mai lung in fata noastra. In timp ce majoritatea copiilor alearga cu naturalete pe acest drum, Tudor ne-a invatat sa apreciem si sa ne bucuram de fiecare pas pe care il parcurgem impreuna.", ne marturiseste cu speranta tatal lui Tudor.

Doneaza online prin carte de credit pentru a sustine terapia unuia sau a tuturor copiilor ale caror povesti le-ai citit pe site.


© 2010 Impreuna invingem autismul!